October 2007


ULIMSîmbăta trecută, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM) a sărbătorit 15 ani de la fondare. Manifestarea prilejuită de acest eveniment s-a desfăşurat la Palatul Naţional şi i-a avut ca invitaţi de onoare pe Marian Lupu, preşedintele Parlamentului, Victor Ţvircun, Ministrul Educaţiei şi Tineretului şi Victor Stepaniuc. Ministrul Administraţiei Publice Locale, Valentin Guznac a înmînat diplome unor profesori universitari, doctori habilitaţi şefi de catedre ş.a.

După partea oficială a urmat un concert de sărbătoare. Cei care au încins atmosfera au fost Vitalie Dani (a interpretat imnul ULIM), Doina Sulac, studentă în anul întîi. Surpriza serii a fost invitaţii de peste Prut, Cătălin Crişan şi formaţia “Haiducii”. Aniversarea s-a încheiat cu un spectacol extraordinar al Ansamblului de dansuri populare “JOC”.

carte-albumSaptamîna trecută, la Chişinău a fost lansată prima monografie despre Teatrul Naţional de Operă şi Balet, prilejuită de jubileul de 50 de ani ai instituţiei.
Cartea-album constituie o primă lucrare amplă în care sunt trecute în revistă cele peste o sută de spectacole montate pe parcursul existenţei Operei Naţionale.
 Lucrarea prezintă o istorie succintă a baletului naţional în imagini. La elaborarea acesteia au fost utilizate atât pozele păstrate în arhiva teatrului cât şi cele din arhivele personale ale artiştilor, În cadrul ceremoniei de lansare, veteranii scenei Teatrului Naţional de Operă şi Balet au primit în dar câte un exemplar din monografia apărută la editura „Prut Internaţional”.

Tirg ONGPe 20 octombrie 2007, la Comrat, în incinta Liceului „Gaidarji”, s-a desfăşurat Tîrgul ONG-urilor din UTA Gagauz-Yeri. La Tirg au participat reprezentanţi a circa 35 de ONG-uri din regiune (inclusiv raioanele Taraclia şi Basarabeasca), care au avut ocazia să-şi prezinte rezultatele activităţii, au anunţat publicul despre proiectele şi planurile de viitor, au expus materiale informative şi promoţionale etc. Organizaţiile „Naş gorod – Vulcanesti” (or. Vulcanesti), „Jenskaia iniţiativa” (or. Ciadîr-Lunga) şi „Piligrim-demo” (or. Comrat) au prezentat detaliat informaţii despre activitatea proprie.  (more…)

marfă confiscatăPiaţa oraşului Edineţ a fost supusă unui control sanitar, efectuat la inţiativa Centrului de Medicină Preventivă şi Comisariatului de Poliţie. Au fost verificate persoanele care vindeau produse lactate şi peşte viu şi s-a depistat că mulţi comercializează marfa fără autorizaţia Primăriei şi acordul Serviciului Sanitaro- Epidemiologic şi Serviciului Veterinar de Stat.  

sigla NATOÎn incinta USM s-a deschis Centrul de Informare şi Documentare NATO care oferă servicii de informare, instruire, analiză şi cercetare în domeniul relaţiilor internaţionale, inclusiv privind parteneriatul RM – NATO. Centrul a fost deschis cu sprijinul financiar al Ambasadei României şi NATO, în parteneriat cu Ministerul Apărării, MAEIE şi Asociaţia Euro – Atlantică din Moldova.

Next Page »