Posibilităţile unora dintre studenţii USM de a ajunge la timp, toamna la facultate, de multe ori sunt foarte reduse. Motivul este cel mai simplu posibil – studentul nostru insistă să fie dus cu barca la facultate! Sau cu elicopterul… Pentru că altfel nu se va mişca din loc… pentru că are rău de mare… “de apă mare”…
Strada Pan Halippa, una dintre cele mai importante artere din municipiul Chişinău, pe timpul ploios de toamnă se transformă, ad-hoc, într-un râu artificial greu de traversat, ceea ce dă binecunoscutei toamne moldave prin roadele şi poamele ei, un aspect nu prea romantic… Căminele studenţeşti semănate pe marginea acestui drum… de apă… devin la un moment dat atât de primitoare şi ospitaliere, încât îţi vine foarte greu să le părăseşti, mai ales atunci când toamna îşi intră în drepturile ei ploioase şi mahmure. Accesul pe partea opusă a străzii devine dintr-odată imposibil şi studentului nu-i rămâne decât să se afunde în lirica bibilicului, văzând scăpare numai în Arca lui Noe.
Zilele trecute, bogate în umezeală şi frig, m-au făcut să mă revolt atât de mult, dar nu ştiu împotriva cui?! Studenţii grăbiţi în copleşeala unui nou început de zi studioasă, se lovesc instantaneu de un baraj imposibil de trecut – APA. Apă multă, apă din plin care lipseşte uneori numai din robinete. În condiţiile în care traversarea străzii devine o problemă mai mare decât tratativele de pace din timpul celui de-al doilea război mondial, studenţii locuitori ai caminelor 5, 6, 7, 8 şi 9 a USM, amplasate pe strada cu pricina, sunt nevoiţi să parcurgă distanţa dintre câteva staţii, în căutarea unui loc puţin mai uscat. Şi atunci când apa cuprinde o adâncime de vreo 20 de centimetri, situaţia se complică, mai ales când paza de coastă moldovenească nu functionează prea bine pentru că… nici nu prea există.
Natalia este una dintre locuitoarele căminului şase. Nu prea pare nici ea încântată de ceea ce se întamplă în jurul ei. “Potop, oameni buni! Pentru 20 de metri de stradă pe care în alte dăţi îi traversam în 10 secunde, am făcut un înconjur de vreo 2 kilometri. Nu prea sunt multumită dar, ce să-i faci? Sunt sigură că niciunul dintre profesori nu ne-ar crede că nu am venit la ore din motiv că nu am putut traversa strada. Ne conformăm condiţiilor marine care ne sunt impuse mai mult sau mai puţin de către administraţia locală şi, trebuie să ajung cumva astăzi la facultate”.
Puţin mai sus, alte câteva studente nu prea zâmbesc – un autoturism a avut grijă de acest lucru. Fetele păreau mai ude… decât ploaia, dupa ce un bolid, în mare viteză, le-a acordat un duş gratuit. Nici în declaraţii (mai călduţe) nu se prea lansează domnişoarele. “Îţi este a vorbă? Caută pe cineva puţin mai uscat decât mine!”.
Adriana, anul II,căm.7: “Încă nu mi-am procurat încălţăminte pentru sezonul rece, sunt încă în pantofi şi, pur şi simplu, nu îmi imaginez cum aş face să trec strada. Sunt nevoită să merg până la strada Dokuceaev pentru a găsi un loc mai prielnic pentru a traversa sau voi urca de acolo în troleul 10 pentru a ajunge la universitate”.
În asemenea condiţii de mare încordare, ai face bine să nu prea insişti şi să te retragi.
Această scurtă trecere în revistă, reprezintă cel mai scurt metraj din pleiada unor filme de continuitate veşnică. Şi atunci ne întrebăm: “Ce ne facem domnilor studenţi?”. Unii propun să solicităm administraţiei USM, mijloace de transport marine. Sau aeriene. Totuşi, până le vom primi, mergem puţin mai în vale, la Palatul Sporturilor din cadrul universităţii noastre, şi… învăţăm arta înnotului.
Succese mari!
P. S.
ATENŢIE!!! Pe timp ploios, s-ar putea să aveţi nevoie şi de un scafandru, în cazul unor situaţii puţin mai din categoria SOS.
