Atunci când studentului îi este foame, nu-i mai arde de carte. Cursa vitală a alimentării cât mai sănătoase, transformă studentul în cel mai popular aventurier – de la călătoriile pe care le întreprinde prin cămin, dintr-o cameră în alta în căutarea unei fărâme de pâine, până la anevoiosul drum spre gara auto, unde salvatorii părinti, trimit bietelor “odrasle studioase” hrana trupului, care poate, i-ar provoca să se înfrupte şi din mana spirituală.

Binecunoscuta Gară-Auto Nord, privită dintr-un punct de vedere mai liric, zumzăie ca un adevărat stup de albine. Lumea grabită, mişună care şi încotro, cuprinsă de grijile cotidiene. Autobuse sosesc şi pleacă, oameni vin şi se duc, care mai bucuroşi, care mai trişti.
În această învălmăşeală specifică stilului de trai moldovenesc, studentul apare mai des decât la biserică. Şi nu pentru că l-ar interesa foarte mult grijile semenilor săi ci, pentru că în aceste corăbii deplasate pe patru roţi, se află un imens “colac de salvare”, proporţional cu diametrul pâinii mari coapte acasă de mama. Şi pe lângă acest mult aşteptat “colac de salvare”, blânda şi grijulia mamă nu uită să ne mai binecuvânteze şi cu multe alte bunătăţi, numai bune spre a fi devorate, care zac cuminţi în genţile comparabile cu dimensiunile sufletului matern. Şi pe unde mai pui că studenţii noştri mai au si taţi, care nu pot uita că bieţilor copii, li s-ar fi făcut dor şi de un pahar de vin de casă. Dar fiii sau fiicele lor, mai au mulţi prieteni şi prietene şi, ca Doamne fereşte să nu rămână cumva cineva neânfruptat din “licoarea lui Bahus”, mai adaugă cu vreo…câteva sticle mai mult, să fie mulţumită toată lumea! Iar geanta se îngreunează văzând cu ochii şi simţind cu mâinile.
Într-un colţ al Gării-Auto Nord, parchează un autobuz. Doi tineri se apropie de uşa autoturismului şi privesc cu ochi nerăbdători cum coboară toţi călătorii, până la ultimul (aşa cere acest sacru ritual), apoi se apropie cuminţi de “căpitanul corabiei”, şi printr-un limbaj codificat, schimbă câteva date la fel de codificate, pentru că într-un sfârşit să primească sacrul colet de acasă.
Drumul spre cămin, cu o asemenea comoară alături, pare interminabil. Dar este mare Dumnezeu şi odată ajuns la uşa căminului, apar de nici nu-ţi mai dai seama de unde, ajutoarele, unul mai grijuliu decât celălalt. Şi toată lumea se oferă să îţi acorde o mână “salvatoare” de ajutor, şi nu numai la dusul genţii, dar şi la procesul despachetării şi, de ce nu, şi la cel al devorării.
Şi câteva zile este linişte şi pace, pentru că vezi în jurul tău feţele sătule ale oamenilor dragi. Apoi “colacul de salvare” este aruncat dintr-o altă regiune a ţării şi întreaga viaţă studenţească devine o poveste adevarată prin gustul dulce-amar al aşteptării.
Astfel studentul nostru îşi căleşte răbdarea de care va avea atât de mult nevoie în viaţă. Iar vorba provenită din cadrul aceluiaşi cerc studenţesc, îşi confirmă încă odată veridicitatea: “Nu există student sătul şi fără restanţe”.

VOX: Cât de frecvent primesc studenţii din cămine alimente de acasă?

Ion, 22 ani, student ASEM
“Primesc aproape în fiecare săptămână pentru că nu am posibilitate să mă alimentez prin cantinele Academiei. Este foarte costisitor. Dar dacă mă gândesc mai bine, poate e mai bine aşa pentru că mâncare pe care mi-o face mama acasă e mult mai sănătoasă şi mai gustoasă”.

Irina, 19 ani, student USM
“Primesc colete de acasă ocazional, atunci când îmi serbez ziua de naştere sau când am alte sărbători. În rest, mă alimentez la cantinele USM. Îmi par destul de rezonabile preţurile”.

Victoria, 21 ani, student USM
“Daca aş avea posibilitate, cred că aş primi în fiecare zi, însă locuiesc în Ucraina iar geantă de acasă primesc odată la două săptămâni. În aceste condiţii, sunt nevoită să împart tot ce primesc cu prietenii şi cu colegii, pentru că nu am frigider”.

Mihai, 17 ani, elev Liceul teoretic “G. Asachi”
“De acasă, părinţii îmi trimit cel mai frecvent fructe. În rest, mă alimentez la cantină sau merg să mănânc la sora mamei care locuieste aici în oraş. Nu pot spune că am o zi stabilită când primesc colet de acasă, dar în mediu, cred că o dată la două săptămâni”.

Eugen, 25 ani, lector UTM
“Trăiască conducerea ţării noastre care “ne asigură” asemenea condiţii de trai! Am ajuns să fiu lector la Universitatea pe care tocmai am absolvit-o şi mi-e ruşine faţă de părinţii mei pentru că sunt nevoiţi încă să mă întreţină. La sariul pe care îl primesc, sunt nevoit să cer ajutorul părinţilor care îmi trimit alimente aproape în fiecare săptămână”.

Posibilităţile unora dintre studenţii USM de a ajunge la timp, toamna la facultate, de multe ori sunt foarte reduse. Motivul este cel mai simplu posibil – studentul nostru insistă să fie dus cu barca la facultate! Sau cu elicopterul… Pentru că altfel nu se va mişca din loc… pentru că are rău de mare… “de apă mare”…

Strada Pan Halippa, una dintre cele mai importante artere din municipiul Chişinău, pe timpul ploios de toamnă se transformă, ad-hoc, într-un râu artificial greu de traversat, ceea ce dă binecunoscutei toamne moldave prin roadele şi poamele ei, un aspect nu prea romantic… Căminele studenţeşti semănate pe marginea acestui drum… de apă… devin la un moment dat atât de primitoare şi ospitaliere, încât îţi vine foarte greu să le părăseşti, mai ales atunci când toamna îşi intră în drepturile ei ploioase şi mahmure. Accesul pe partea opusă a străzii devine dintr-odată imposibil şi studentului nu-i rămâne decât să se afunde în lirica bibilicului, văzând scăpare numai în Arca lui Noe.
Zilele trecute, bogate în umezeală şi frig, m-au făcut să mă revolt atât de mult, dar nu ştiu împotriva cui?! Studenţii grăbiţi în copleşeala unui nou început de zi studioasă, se lovesc instantaneu de un baraj imposibil de trecut – APA. Apă multă, apă din plin care lipseşte uneori numai din robinete. În condiţiile în care traversarea străzii devine o problemă mai mare decât tratativele de pace din timpul celui de-al doilea război mondial, studenţii locuitori ai caminelor 5, 6, 7, 8 şi 9 a USM, amplasate pe strada cu pricina, sunt nevoiţi să parcurgă distanţa dintre câteva staţii, în căutarea unui loc puţin mai uscat. Şi atunci când apa cuprinde o adâncime de vreo 20 de centimetri, situaţia se complică, mai ales când paza de coastă moldovenească nu functionează prea bine pentru că… nici nu prea există.
Natalia este una dintre locuitoarele căminului şase. Nu prea pare nici ea încântată de ceea ce se întamplă în jurul ei. “Potop, oameni buni! Pentru 20 de metri de stradă pe care în alte dăţi îi traversam în 10 secunde, am făcut un înconjur de vreo 2 kilometri. Nu prea sunt multumită dar, ce să-i faci? Sunt sigură că niciunul dintre profesori nu ne-ar crede că nu am venit la ore din motiv că nu am putut traversa strada. Ne conformăm condiţiilor marine care ne sunt impuse mai mult sau mai puţin de către administraţia locală şi, trebuie să ajung cumva astăzi la facultate”.
Puţin mai sus, alte câteva studente nu prea zâmbesc – un autoturism a avut grijă de acest lucru. Fetele păreau mai ude… decât ploaia, dupa ce un bolid, în mare viteză, le-a acordat un duş gratuit. Nici în declaraţii (mai călduţe) nu se prea lansează domnişoarele. “Îţi este a vorbă? Caută pe cineva puţin mai uscat decât mine!”.
Adriana, anul II,căm.7: “Încă nu mi-am procurat încălţăminte pentru sezonul rece, sunt încă în pantofi şi, pur şi simplu, nu îmi imaginez cum aş face să trec strada. Sunt nevoită să merg până  la strada Dokuceaev pentru a găsi un loc mai prielnic pentru a traversa sau voi urca de acolo în troleul 10 pentru a ajunge la universitate”.
În asemenea condiţii de mare încordare, ai face bine să nu prea insişti şi să te retragi.
Această scurtă trecere în revistă, reprezintă cel mai scurt metraj din pleiada unor filme de continuitate veşnică. Şi atunci ne întrebăm: “Ce ne facem domnilor studenţi?”. Unii propun să solicităm administraţiei USM, mijloace de transport marine. Sau aeriene. Totuşi, până le vom primi, mergem puţin mai în vale, la Palatul Sporturilor din cadrul universităţii noastre, şi… învăţăm arta înnotului.
Succese mari!

P. S.
ATENŢIE!!! Pe timp ploios, s-ar putea să aveţi nevoie şi de un scafandru, în cazul unor situaţii puţin mai din categoria SOS.